Hotelul

*lăsă privirea în jos*
- Şi eu sunt singura vinovată că nu o să ai realizării, nu? Desigur că da...
*îşi ridică privirea gânditoare şi se uită şi ea în faţă*
- Poate data viitoare nu ar mai trebui să propui ceva fără să nu te gândeşti înainte.
*spuse pe un ton serios şi ieşi din maşină*

*ofta si iesi si el din masina nervos si suparat*
nu este vina ta,este a mea,fiindca nu te pot face niciodata s aimi spui adevarul
de ce nu spui ce simti ca sa pot sa continui sau sa pun capat?

*se opri şi se întoarse, venind înapoi spre maşină, în faţa lui, şi se opri la un pas în faţa lui*
- "Nu e vina ta, e a mea". *spuse pe un ton ironic* Da,da...! Acelaşi clişeu vechii prin care se dovedeşte că de fapt e invers. Vrei să îţi adevărul? Vrei să afli ce simt? Foarte bine atunci! Simt că te iubesc şi exact chestia asta m-a făcut să mă opresc şi să întorc. Şi din cauza sentimentului ăsta tâmpit am ajuns să te cred ca o proastă. Iar acum, după ce mi-ai spus mă simt exact ca o idioată, care e respinsă. Dar oricum, ce îţi pasă ţie? Doar ai dat de înţeles că îţi stau în cale. Şi faza tare în toată chestia asta e că chiar eu ţi-am spus să stai departe de mine şi am încercat să te îndepărtez ca să îţi salvezi carieră. Aşa că cine e fraierul acum? Sau mai bine spus, fraiera? Eu...

*o trase,lipind-o de masina,apoi se cauta prin buzunare;scoas eo folie mica,in care era un inel*il tin in buzunare de...cateva luni
fiindca m-am indragostit ca nebunul de tine si eram..la fel de nebun,incat sa te cer din prima zi
insa...ai inceput sa ma respingi,sa ma urasti..sua cel ptuin sa imi foeri speranta asta
si ma gandeam..ori i-l pun pe deget,ori il inghit,ma inec cu el si mor
acum..nu stiu ce sa fac

*se uită la el, apoi la inel şi apoi din nou la el, din nou fără cuvinte, dar după cam un minut îi vorbi pe un ton dur, privindu-l la fel*
- Îţi baţi joc de mine, Lucas?

*o privi in ochi,oftand*
asta crezi?ca imi bat joc de tine?
daca asta crezi,cel mai bine ar fi sa aleg a doua varianta,si asa nu am pentru ce trai

- Având în vedere că ai spus că nu vrei să joci jocul căsătoriei, cred că oricine ar crede la fel ca mine...
*lăsă privirea în jos*

*ii lua usor mana intr0a lui*
nu vreau ca astazi sa avem o casatorie falsa care stiu ca e facuta doar asa,d eochii lumii,and puteam sa fiu si eu serios si responsabil pentru prima data in viata mea*

*îşi ridică privirea având-o puţin tristă*
- Tu chiar vorbeşti serios...
*lăsă pentru o clipă privirea în jos, gânditoare, dar apoi începu să râdă uşor, ridicându-şi privirea*
- Şti că ai un mod neobişnuit de a cere pe cineva în căsătorie?

pot sa..o fac si in modul clasic*zambi usor si pica in genunchi desi..aa...nu e stilul meu
aa...vrei sa fii sotia mea?
*o privi apoi serios,desi nu se putea abtine de la zambete*

*îl privi şi râse din nou şi se lăsă şi ea în jos*
- Şi să te las fanelor în caz că nu accept? Nici gând...
*se opri, zâmbind larg*
- Normal că vreau...
*îl sărută lung pe buze*

*zambi,usor nevenindu-is a creada*
asta a fost un...da?*spuse usor socata,poi o stranse puternic in brate,venindu-i sa tipe de bucurie*

*se retrase zâmbind, dar rămase în braţele lui*
- Da, a fost... Chiar dacă încă sunt supărată pe tine...
*se strâmbă uşor, iar telefonul începu să îi sune şi îşi dădu ochii peste cap, scoţându-şi telefonul din buzunarul pantaloniilor, vorbind cu Jack, iar după câteva minute închise şi se uită la el*
- Eşti dispus să mă ajuţi să îngrijesc un copil mic timp de o spătămână? A fost ideea lui Jack... cu el am vorbit acum. Primăria oraşului vrea să de-a în grijă timp de o săptămână câte un copil dintr-un orfelinat, unor persoane publice pentru ca să convingă tot mai multe cupluri să adopte un copil sau ceva de genul ăsta, iar Jack nu a avut altă treabă decât să mă înscrie şi pe mine în chestia asta... Deci, vrei să mă ajuţi?

*zambi si se ridica,punandu-i usor inelul pe deget si privind spre el,apoi uitandu-se la ea*
aa...trebuie sa specific ca nu am mai tinut un copil in brate pana acum?
insa..sunt aici...daca ai nevoie de mine

*zâmbi*
- De fapt, nu cred că acel copilaş e un bebe mic...
*se întristă brusc*
- Cred că are vreo 3-4 anii...

*o lua usor in brate,privind-o*
hei...oricat de mare ar fi,va avea o mamica perfecta
*o saruta usor*

- Iar tu un tătic nebun.
*zâmbi larg*
- Dar îmi place asta.
*îl sărută pe buze, când îi sună din nou telefonul, şi răspunse oftând, iar după ce termină de vorbit se uită la el zâmbi din nou larg*
- Mă duci şi pe mine până la pista de curse?

tatic nebun?*se bosumfla*promit sa..aa...
nu-l influentez prea multe
sigur*zambi si o strnase puternic in brate*te iubesc atat de mult...si nimic nu poate schimba asta

- Şi eu te iubesc...
*îi şopti uşor şi îl sărută*
- Şi încă nu ai cum să îl influenţezi... De-abia luna viitoare o să avem grijă de el...
*ridică din umerii*
- Şi acum revenind. Nu mi-ai răspuns la întrebare

*ii deschise portiera,facandu-i cu ochiul*
panaa luna viitoare,nu cred ca o sa ma potschimba
*intra si el in masina*te duc oriunde...

*zâmbi larg*
- Nu spune hop, până nu sari gardul... Deci, nu spune că nu o să te schimbi, pt. că poate o să te schimbi...
*se uită în faţă*

*rase*o sa ai grija tu de asta?
uuu...e de rau sau de bine schimbarea?*chicoti si porni masina*
s-a intamplat ceva sau au chef de antrenamente?

*se uită la el*
- Să te schimb eu? Niciodată... Tu în schimb, m-ai schimbat deja...
*zâmbi*
- De fapt, am fost chemată de director... Vrea sa vorbeasca cu mine...
*se strâmbă uşor, mutându-şi privirea în faţă*
- Dar părea vesel.
*ridică din umerii*

*rase usor*
deci pe cineva asteapta o surpriza
incerc sa ajung acolo,desi...aa...berea mea..8chicoti*sper sa nu ma prinda politia

*se uită spre el*
- Mă ai pe mine lângă tine. Poţi să spui că erai atent la... la... la o chestie la mine şi aşa nu ai mai fost atent la drum şi la viteză.
*îi zâmbi*